Până acum câțiva ani nu-mi plăcea deloc toamna. Pentru mine însemna finalul verii, sfârșitul vacanțelor, ploi, bălți, frig, răceli, medicamente și în general neplăceri.
Pentru că sunt născută în octombrie îi invidiam pe cei care se aniversează vara. Mai ales când de ziua mea ploua.
    
    
    
Acum toamna înseamnă ceai cald cu scorțișoară și ghimbir pe care îl beau în timp ce citesc sau confectionez decoruri specifice anotimpului. Nu prea reusesc să le termin însă savurez momentele. 
Înseamnă ghirlande, tărtăcuțe, dovleci decorativi și lumânări parfumate. Înseamnă ciocolată caldă, biscuiți de casă, jazz și o păturică pufoasă. Plimbări la munte, copaci colorați și frunze foșnind sub picioare.

Poti să găsești ceva frumos, atunci când alegi asta. Nu să vezi doar jumătatea plină a paharului, ci să vezi ambele jumătăți. Să fii conștient de ele în timp ce te focusezi pe ce îți este cu folos.
Și îmi dau seama că mi-a luat ani să lucrez la asta (și încă nu am terminat). Ani în care notam zilnic în agenda părțile bune ale zilei, reușitele, bucuriile. Ani în care mi-am cultivat optimismul și direcția din care privesc lucrurile.

𝗗𝗲 𝗳𝗮𝗽𝘁 𝗻𝘂 𝗮 𝗳𝗼𝘀𝘁 𝗻𝗶𝗰𝗶𝗼𝗱𝗮𝘁𝗮 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗰𝗲 𝘂𝗿𝗮𝘁 𝗲 𝗮𝗳𝗮𝗿𝗮. 𝗖𝗶 𝗱𝗲𝘀𝗽𝗿𝗲 𝗰𝘂𝗺 𝗲 𝗶𝗻 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗺𝗲𝘂.

Toamna este exact ca mine.
 Este rece și urâcioasă ca atunci când îmi sunt încălcate valorile sau limitele. Atunci îmi caut refugiu în interiorul meu.

 Este veselă în culori așa cum sunt eu când mă bucur, când vreau să îmi pun în practică creativitatea sau când mă învăluie entuziasmul.

 Este gri și pustie ca atunci când sunt tristă, dezamagită.

Este bogată în recolte așa cum sunt eu când îmi ating obiectivele.

Este caldă ca atunci când împarți umbrela cu o persoană dragă, în timp ce te îmbrățișează.

𝗧𝗼𝗮𝗺𝗻𝗮 𝗲𝘀𝘁𝗲 𝘂𝗻 𝗽𝗮𝗵𝗮𝗿 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝗻 𝗿𝗼ș𝘂 𝗽𝗲 𝗷𝘂𝗺ă𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗴𝗼𝗹 ș𝗶 𝗽𝗲 𝗷𝘂𝗺ă𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗽𝗹𝗶𝗻.
Ca și noi, ca și viața.